Noul Consiliu General al Municipiului București (CGMB), rezultat în urma alegerilor locale din septembrie, are pe ordinea de zi a viitoarei sale ședințe schimbarea reprezentanților instituției în adunările generale ale acționarilor (AGA) companiilor municipale înființate în mandatul fostului primar general PSD Gabriela Firea și declarate ilegale de instanță, dar și în cele ale Apa Nova, STB (fosta RATB), REBU și Service Ciclop SA.
Tribunalul București a decis suspendarea aplicării hotărârii CGMB nr. 721/2018, hotărâre prin care, în octombrie, au fost desființate ALPAB, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și cea a Cimitirelor. Decizia a fost luată la solicitarea producătorului de echipamente de semnalizare rutieră Vesta Investment SRL, controlat de omul de afaceri Radu Spirea.
Compania Municipală Pază și Securitate București SA, unde președinte al Consiliului de Administrație este Cornelius Roșiianu, fostul crainic al Telejurnalului TVR din perioada comunistă, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de peste 3,8 milioane lei, rezultate din venituri de 1,25 milioane lei și cheltuieli de peste 5 milioane lei (din care 4,13 milioane lei cheltuieli de personal), precum și cu 222 de angajați.
Cea mai mare pierdere, în sumă absolută, a fost înregistrată de Compania Municipală Pază și Securitate București. Cele mai mari pierderi raportat la încasări au fost consemnate la Turistica și Imobiliara.
Cornelius Roșiianu, în vârstă de 72 de ani își are domiciliul în orașul Voluntari. A fost ales consilier județean la Ilfov pe listele PSD la alegerile locale din vara lui 2016. Fostul crainic TVR a participat, tot pe listele PSD, dar fără succes, și la alegerile parlamentare din toamna anului respectiv, vizând un fotoliu de senator.
Magdalena Bistriceanu, vicepreședinte și purtător de cuvânt al Partidului Mișcarea Populară (PMP) al fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost numită membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Medicala București SA, una dintre cele 22 de societăți comerciale înființate anul trecut de Primăria Capitalei la inițiativa primarului general PSD Gabriela Firea.
Primăria Capitalei are în vedere majorări de capital cu fonduri de la bugetul local în valoare totală de peste 272 milioane lei la un număr de 18 companii municipale din subordinea sa, banii urmând să fie folosiți în principal pentru cumpărarea de utilaje, echipamente, aparatură, mobilier, birotică, mijloace de transport și imobile necesare desfășurării activității acestora.
Primarul general al Capitalei estima că în societățile pe acțiuni deținute de municipalitate vor lucra aproximativ 5.000 de persoane, printre care și actualii salariați ai regiilor și administrațiilor, precum și o parte din aparatul propriu al primarului. Documente analizate de Profit.ro indică însă un număr total de 8.437 de salariați, echivalentul a 0,75% din totalul populației active a Bucureștiului.